Sute de producatori agricoli din judet, solicitanti ai ajutorului de minimis pentru tomate. Cultivatorii de tomate in spatii protejate vor beneficia si in 2018 de schema de ajutor de minimis. Potrivit reprezentantilor Directiei pentru Agricultura Teleorman, pana acum s-au inscris in program in jur de 300 de producatori agricoli. O parte dintre ei care au beneficiat si anul trecut de acest program iar altii sunt noi doritori. Valoarea ajutorului de minims este de 3.000 euro/beneficiar/an, iar sumele se platesc intr-o singura transa. Valorificarea productiei trebuie facuta in perioadele ianuarie-mai si noiembrie-decembrie. In Teleorman, anul trecut s-au inscris in program 343 de legumicultori. In primul ciclu au beneficiat de sprijinul financiar 213 fermieri care au incasat peste 2, 8 milioane lei, iar in ciclul al doilea al programului au solicitat sprijin 75 fermieri,  suma platita depasind 930 000 lei. Au fost insa si 55 dosare neeligibile.