Urmatoarea minivacanta, peste doua saptamani. In sedinta de ieri, Guvernul a aprobat o hotarare care stabileste ca ziua de 30 aprilie este zi libera. Astfel, angajatii institutiilor bugetare se vor bucura de o minivacanta de 4 zile in perioada 28 aprilie-1 mai. Ziua de 30 aprilie urmeaza a fi recuperata ulterior, fie in data de 5 mai, fie prin prelungirea timpului zilnic de lucru, pana pe 11 mai. In acest an, potrivit Codului Muncii, romanii au 15 zile libere legale. Dupa 1 mai, urmatoarele libere legale sunt pe 27 si 28 mai, in prima si a doua zi de Rusalii.